Oboseala adunata in ultimele luni si-au spus cuvantul. Devenisem irascibila, fara chef de viata, veselia de alta data fugise de mult de langa mine.Zambetul imi aparea doar cand vedeam chipul dragalas al fetitei mele de patru luni. Aveam nevoie de ajutor si sustinere, macar de o ora pentru mine. El nu mai era de mult un sprijin, devenise un simplu musafir.Venea seara, pleca dimineata si de multe ori fara prea multe cuvinte, fara o privire fetelor lui.Ceva nu mai mergea intre noi, ceva se intampla si nu reuseam sa-mi dau seama ce. Stiam ca munceste mult, parca voit prea mult, dar cel mai mult ma nedumerea dezinteresul fata de fetele noastre. Il simteam din ce in ce mai strain, o banuiala imi incoltise de mult, inca de cand imi spusese intr-o zi ca in loc de bani a primit niste daruri. Ciudate daruri primite pentru un serviciu: parfum, o pereche de blugi si un pulover. Am refuzat sa vad realitatea, poate din prea multa iubire, poate din obisnuinta, poate din prea multa incredere si totusi acea noapte a fost pentru mine lovitura adevarului.
- L..., trezeste-te....trebuie sa vorbim!
Ii aud vocea ca prin somn si buimacita ma intreb ce este asa important de vorbit la doua noaptea? Ma ridic cu greu din pat, fiind a treia oara pana la acea ora, incerc sa-mi adun papucii de sub pat dar renunt fiindca nu-i gasesc in intuneric. In drum spre bucatarie, mai trag o privire asupra patutului si-mi privesc fetita cum doarme linistita.
-E..., chiar nu putea-i sa astepti pana maine?
-Nu....veni raspunsul lui scurt si ferm.
Abia reusesc sa-i vad chipul in lumina becului dar ceva apasator plutea in incapere.
-Trebuie sa-ti marturisesc ceva, fiindca nu mai pot ascunde! imi spuse
Asteptam continuarea, dar nu era decat tacere. Il vedeam cum trage dintr-o tigara, uitandu-se in jos.Dupa ce o termina, o stinse tacticos, se ridica in picioare, se uita la mine cu un zambet pe fata care-mi provoca fiori si spuse repede si raspicat:
-Trebuie sa-ti spun ca eu am pe altcineva de un an si jumatate.
Ma uit buimacita la el fara sa inteleg mare lucru, nu stiam exact daca era o gluma proasta sau un adevar crunt spus cu zambetul pe buze. De fapt acel zambet ma tintuise pe scaun, fara sa reusesc sa schitez vre-un gest sau sa pot scoate un cuvant. De altfel nu s-a mai auzit nimic, pe de o parte fiindca el isi luase cheia se incaltate si plecase, pe de alta parte fiindca eu am ramas singura incercand sa realizez cele intamplate.
Acea noapte s-a dovedit a fi una din rascruci, de unde fiecare apuca pe alt drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu